Nu știu cum să-ncep prea bine, dar de sus eu cer lumină -
Doar ce e de sus străpunge orice inimă de piatră...
Cer c-o inimă ce caută veșnicia și suspină
Când gândește că se poate tu să fii departe, tată...

Ce departe... Prea departe să ne mai vedem vreodată...
Prea departe... ca vreo vorbă-n zborul ei să ne ajungă...
Și-orice-mbrățișare caldă pentru veci va fi uitată –
Veșnicia noastră bate... dar nu știm cât e de lungă...

Te-ai lăsat chiar și pe tine pentru altu-n dăruire...
Te-ai luptat ca să faci bine... și-ai crezut că e de-ajuns... !
Cât te zbați... însă acesta nu e drumul spre sfințire –
Drumul de-ar fi fost acesta, Mielul n-ar fi fost străpuns... !

Coasta Lui nevinovată sulița o străbătu...
Și-un izvor scăldase lumea – Sânge sfânt și sfântă Apă –
Cea mai nepătată viață pentru pată se dădu...
Sângele care ne iartă... Apa care ne adapă...

Dacă mă gândesc mai bine... ție îți doresc la fel –
Vreau să fii, iubite tată, tot străpuns – așa ca El... !
Fie adâncită rana tot așa de viguros... !
Iară mâna ce străpunge mâna Lui Isus Hristos... !

Sulița temută fie dragostea ce ți-a purtat
Și în veșnicia toată niciodată n-a secat... !
Și, la rândul tău, de-acuma să-L iubești măcar un strop
Din Minunea Jertfei Sale revărsate în potop... !

Amin.